"If you think education is expensive, try ignorance" Derek Bok

"If you think education is expensive, try ignorance" Derek Bok

joi, 10 martie 2011

Despre faptul ca e nevoie de dascali dedicati....


Daca trebuie sa vorbesc despre scoala in care mi-as dori sa studiez, as putea spune ca daca dascalii acelei scoli ar putea fi mai motivati, mai interesati de modul in care receptez informatia si mai ales de informatie in sine, poate, unii dintre ei mai daruiti, acest lucru ar reusi sa compenseze si minusurile sistemului de invatamant, si orice alt neajuns al programei si dezinteresul sau lipsa de respect a unora din elevi.




Poate ca ar fi bine ca programul sa inceapa, ca in Marea Britanie de la ora 9, probabil ca ar fi ideal daca ar exista doar cateva materii obligatorii iar alte cateva optionale, in care creativitatea proprie fiecaruia sa fie stimulata,cu siguranta ar fi excelente cantinele in scoli, dar asemenea lucruri nu se pot cere decat unui sistem de invatamant foarte bine pus la punct foarte organizat si caruia i se aloca fonduri.

Nu insa despre modul in care banii ar putea schimba sistemul vreau eu sa vorbesc ci despre modul in care sistemul poate fi schimbat de catre oamenii din interiorul lui, chiar si fara mijloacele materiale.

Spunand asta, ma refer la acei profesori care in loc sa-ti predea o lectie, cuvant cu cuvant dintr-un manual si asa mult prea invechit si teribil de stufos incearca sa te faca sa intelegi esenta, incearca sa iti inspire gustul pentru cunoastere, ma refer la acei profesori care stiu ca e mult mai necesar sa-ti inspire pofta de a descoperi tu insuti lumea in care traiesti, de a o vedea tu prin proprii ochi si nu de a o lua ca atare, deja aflata de la altii.

Intr-un sistem de invatamant care parca uneori pune doar piedici si incearca sa omoare orice urma de initiativa a individului, pana si un asemenea fel de dascal risca sa-si piarda motivatia si placerea de a lucra cu elevul. Consider insa ca pentru a-si putea pastra aceasta motivatie, profesorul trebuie sa aiba o adevarata vocatie pentru aceasta meserie, trebuie sa fie o persoana dedicata intr-un mod exceptional invataceilor sai, pentru ca altfel risca sa isi piarda interesul in loc sa progreseze, sa regreseaze sau in cele mai bune cazuri sa stagneze, asta neputand aduce dupa sine decat un nivel mediocru de pregatire al elevilor.

Este posibil ca in Romania sa existe scoli excelente, care pregatesc intr-un mod eficient si durabil elevii, cu siguranta exista profesori daruiti, exact ca ai mei, care-mi devin pe zi ce trece mentori, sigur ca sunt si colegi de-ai mei de generatie insetati de cunoastere dar toate aceste lucruri se pot cu usurinta pierde daca totul unitar in care functioneaza, le impiedica extinderea, multiplicarea.

S-ar putea spune ca nu sunt bani pentru a investi intr-o educatie mai eficienta dar eu cred ca nu exista interes si asta e de neiertat celor care sunt responsabili pentru ca atata vreme cat o tara nu investeste in educatie, nu isi poate permite sa spere la vreun fel de progres.

Iar perspectiva absentei unui progres in Romania pe termen lung, pe mine ma inspaimanta, probabil si pe celelalte sute sau poate chiar mii de absolventi de liceu care aleg sa studieze in afara unei tari care nu le ofera nici macar locuri de munca, nemaivorbind de o piata de achizitionare a obiectelor de arta, in cazul artistilor plastici, sau de cercetare in cazul medicinei sau al altor calificari de varf.

Oricum, in incheiere, tin sa punctez ca foarte rar masele au reusit sa modifice sau sa reformeze cu adevarat, aceasta misiune revenind invariabil indivizilor, si nu pot da decat exemplul Japoniei, care dupa reformele in educatie ale lui Mutsuhito, dupa ce acesta a adus in tara specialisti pentru a-si instrui cetatenii in domeniile de varf, tara a reusit sa ajunga foarte departe, iar Romania are nevoie de infinit de multi indivizi cu idei reformatoare, care sa faca efectiv ceva in domeniul educatiei, care sa isi ia aceasta responsabilitate si sarcina in serios, si care, chiar daca nu sunt in functii de raspundere si sunt doar profesori,sa stie ca schimbarea poate incepe cu o vorba buna pusa in sufletul unui elev de-al sau, cu o schimbare de mentalitate a generatiei tinere, cu o veritabila apropiere spirituala fata de aceasta.




Autor........................Balaban Luisa. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu